Poliţia Curtea de Argeş, vizitată de copiii de la Regina Maria!

politia Curtea de Arges  3De Ziua Porţilor Deschise, unitatea municipală a Poliţiei a primit în vizită două clase de copii de la Şcoala Gimnazială Regina Maria.

Sărbătorim împlinirea a 193 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne şi a devenit o tradiţie ca poliţiştii să fie alături de cetăţeni în această zi”, a declarat Mihai Bălan, adjunctul Poliţiei Curtea de Argeş.

La manifestarea de azi am avut invitaţi copiii din două clase de la Şcoala Gimnazială nr. 2, iar cu această ocazie le-am prezentat autoturismele din dotare şi Laboratorul Criminalistic, unde au avut parte şi de o demonstraţie”, a mai adăugat comisarul Mihai Bălan.

Punctul maxim de atracţie al elevilor au fost sirenele de pe maşinile de poliţie, pe care le asociază cu cele din desenele animate şi filmele de acţiune.

Însă, cel mai important este faptul că prin astfel de manifestări, elevii au posibilitatea să cunoască mai bine ce înseamnă meseria de poliţist şi chiar să primească informaţii utile despre importanţa respectării legilor.

 

politia Curtea de Arges

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*