„PP-DD, oferit pe tavă generalului Gabriel Oprea!”

mihaiDeputatul argeşean Mihai Deaconu a făcut zilele trecute, din plenul Parlamentului României, următoarea declaraţie: „Am intrat în posesia protocolului de fuzionare prin absorbţie, prin care PP-DD a fost practic înghiţit de către UNPR. Acum nu mai există nicio îndoială: Dan Diaconescu şi oamenii lui au vândut partidul! Duminică, Simona Man a fost la o întrunire la Craiova, dar n-a spus absolut nimic despre acest subiect. Cei care mai sunt membri ai PP-DD, oameni de bună credinţă care au fost orbiţi prin vorbe mincinoase ca să creadă în nişte principii inexistente, vor afla din presă cum au fost negociaţi ca nişte vite, la târg, de nişte specimene fără Dumnezeu. În protocolul amintit se specifică faptul că membrii PP-DD, în virtutea documentului de fuziune, devin membri de drept ai UNPR şi li se va garanta continuitatea vechimii în partid, ca ostaşi ai generalului Gabriel Oprea. În ceea ce le priveşte, organele de conducere ale fostului PP-DD vor fi incluse în structurile UNPR. Ce e drept, nu se precizează dacă-şi vor păstra actualele posturi de decizie. Oricum, se demonstrează clar trădarea propriilor membri, care nici măcar n-au fost întrebaţi ce părere au despre această mişcare. Miză au fost – cred eu – cei peste 1.500 aleşi locali, respectiv consilieri locali şi judeţeni, viceprimari şi primari aleşi în 2012 pe listele PP-DD, care acum sunt de fapt înregimentaţi fără să fi fost consultaţi în rândurile UNPR. Las acestor oameni păcăliţi şi umiliţi de cinismul celor care i-au vândut sarcina calificării faptei în faţa instanţei morale a fiecăruia dintre ei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*