Preotul Daniel Mihalcea a primit din partea ÎPS Calinic dinstincția eparhială ”Crucea Basarabă”

În Duminica Fiului Risipitor, credincioșii parohiei argeșene Rudeni de pe Valea Râului Topolog au avut marea bucurie să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu ceastă ocazie, Chiriarhul Eparhiei a îndemnat pe cei prezenți să asculte glasul conștiinței ce ne îndeamnă permanent să ne întoarcem la Dumnezeu din rătăcirile noastre pe care le avem în această viață.
După 34 de ani de slujire în această parohie aflată în comuna Șuici, preotul Mihalcea Daniel a primit din partea Ieararhului Argeșean dinstincția eparhială,, Crucea Basarabă”.
Din anul 1984, Parohia Rudeni este păstorită de actualul preot, Mihalcea Daniel având un număr de 650 de credincioși.
Denumirea sub care apare satul Rudeni datează din vremea Voievodului Mihai Viteazul, unul dintre căpitanii săi, Teodosie Rudeanu, deținea o proprietate pe aceste meleaguri.
Prima biserică atestată documentar a satului Rudeni, a fost ridicată în jurul anului 1800 de credinciosul Balosache Balotă, fiind ajutat de preotul Ioan, zis Ionașcu Duhovnicul, cu hramul „Sf. M. M. Gheorghe. Actuala Biserică a fost zidită între anii 1869-1872, pe locul celei de la 1800, cu bolovani de râu și cărămidă, purtând același hram, prin stăruința preotului Nicolae Rudeanu și a socrului său Necula Ion. Sfințirea s-a făcut la 23 aprilie 1872 (Duminica Tomii), chiar de ziua hramului, slujba fiind oficiată de către Episcopul Neofit Scriban al Argeșului.

Foto: Cristian Gheorghe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*