Solicitantul certificatului de urbanism este persoana fizică sau juridică interesată să primească de la autoritatea Administraţiei publice competente informaţii cu privire la un imobil, teren şi/sau construcţii în scopurile definite la art. 6 dinLegea 50/1991 cu modificarile si completarile ulterioare.
În vederea eliberării certificatului de urbanism solicitantul se va adresa Primăriei Municipiului Curtea de Argeș depunând o cerere conform formularului F.1 – CERERE pentru emiterea certificatului de urbanism în care se vor înscrie atât elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită certificatul de urbanism: localitate, număr cadastral şi număr de carte funciara, unde este cazul, dacă legea nu dispune altfel, cât şi elementele care definesc scopul solicitării.
Cererea impreuna cu actele necesare de depune la Registratura Primariei Municipiului.
Actele necesare pentru obținerea Certificatului de Urbanism (CU) informare sunt următoarele:
-Cererea-tip – persoane fizice – datată și semnată
-Pentru persoanele juridice – datată si semnată, ştampilată (și împuternicire pentru persoana desemnată, acolo unde este cazul )
Se va preciza clar scopul solicitarii
-Extras de Carte funciară pentru informare actualizat – un exemplar original;
-Extras de plan de situație cadastral pe ortofotoplan – un exemplar original;
IMPORTANT: Pentru imobilele fără Număr Cadastral actualizat, Extrasul de plan de situație cadastral pe ortofotoplan va fi înlocuit de Planuri cadastrale emise de O.C.P.I. cu documentaţiile avizate din zonă sc. 1/500, 1/2000 sau Plan de Amplasament și Delimitare a Imobilului recepționat de către O.C.P.I.;
-Copie taxă C.U.

Lasă un răspuns