Prefectura Argeş a anunţat că primarii din Câmpulung, Călin Andrei (foto sus) şi Budeasa, Ion Ştefan (foto jos), condamnaţi definitiv cu suspendare în „Dosarul şcolilor”, îşi vor pierde mandatele. În acest dosar, Constantin Nicolescu a fost condamnat cu executare la 7 ani şi 8 luni. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Argeş, conform prevederilor art. 15, alin. 2, litera e) şi litera g) din Legea nr. 393/2003 privind statutul aleşilor locali, „(2) Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean, încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; g) pierderea drepturilor electorale”. De asemenea, potrivit prevederilor art. 16 din acelaşi act normativ, „(1) În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. (2) Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului“.
Mai precis, după ce instanţa va comunica decizia prefecturii şi primăriei în cauză, secretarii unităţilor administraţiei publice vor face câte un referat, iar în baza acestuia şi a actelor din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului, se vor putea emite ordinele de încetare de drept, înainte de termen, a mandatelor primarilor în cauză.

Lasă un răspuns