Lucrări de primăvară realizate cu beneficiarii Legii 416

langerPrimarul comunei Sălătrucu, Nicolae Langer, ne-a informat că prioritatea la ora actuală pentru administraţia publică locală este curăţenia, mai ales că vin Floriile şi se apropie cu paşi repezi şi Paştele. “Din cauza vremii, care este cum este, cu ploi care nu ne lasă în pace să ne desfăşurăm proiectele ce le avem pe agenda de lucru, în această perioadă am declanşat o ofensivă susţinută de decolmatare a şanţurilor, văruit stâlpii şi tăiat arboretele care a crescut şi pune în pericol circulaţia pe drumurile publice. Toate aceste lucrări sunt desfăşurate cu beneficiarii Legii 416, a venitului minim garantat. În evidenţele noastre figurează aproximativ 70 persoane care se încadrează în această situaţie, dar de lucrat propriu-zis folosim cam 30 dintre ele, restul fiind bolnave, cu acte medicale”, ne-a informat şeful administraţiei publice locale. Domnia sa ne-a mai informat că faţă de anii trecuţi, s-a remarcat o scădere a numărului de dosare la Legea 416 şi ne-a pus la dispoziţie o statistică edificatoare: anul 2004 – 149 dosare lunar; anul 2005 – 144 dosare lunar: anul 2006 – 125 dosare lunar; anul 2007 – 80 dosare lunar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*