Prof. Gheorghe I. Ungureanu: ”Partidul Comuniştilor-Susținem criticile Europarlamentarei Diana Șoșoacă”

Susținem criticile Europarlamentarei Diana Șoșoacă
Am citit (nu am sonor la calculator) cît s-a putut (parțial) discursul fulminant al Senatoarei Diana Șoșoacă susținut de curînd în parlamentul statului Romînia instituit în fosta noastră Patrie Dacia, avînd de vreo 165 de ani, drept nume, porecla Romînia (acest cuvînt apare –semnificativ ?!?- o singură dată în Constituția țării, așa schiloadă, oarbă, surdă, damblagie, bezmetică, anti-democrată, anti-patriotică, anti-științifică, așa cum a putut s-o proiecteze acel ”părinte al Constituției” care, cum ne-o dovedesc textele, și-a abandonat cursurile de la Drept, de la primele zile, ca să facă plăcere, probabil, criminalului șef, Ion Iliescu, cel care îi jalona cu brațele vînturate prin aer, poteca decăderii Poporului și Patriei rostindu-și pasiunea morbidă și propria apărare: ”Să demolăm structurile !”).
Probabil este ultima prezență a Senatoarei în corpul parlamentar național în care declarase, la intrare în 2020, că nu va face politică, ci… legi, dar și-o fi dat seama ce legi a făcut Senatul în cei patru ani: toate, fără nicio excepție și la nivelul maxim de eficiență, sînt retrograde și reacționare, servind exclusiv interesele egoiste economice ale diverselor categorii de mari infractori pe care îi numește acum în salba lungă de ocări.
Noi, toți cititorii, știm că are dreptate, dar, vorba Latinului, ”Cui prodest ?” (Cui folosește ?). Nici dumneaei –degeaba este așa ”vocală” căci nu va produce nimic în afara utilizării științifice a Politicii- și nici noi nu vom progresa strigînd și lălăind. Trebuie să facem ceea ce au făcut infractorii: organizare politică, dar nu în stilul lor pecerist sub deviza ”partid al întregului popor”, căci acela nu e partid, ci anti-partid…
Dacă europarlamentara înțelege că ceea ce a făcut pînă acum a făcut rău, este strict necesar –căci are dreptate ocărîndu-i pe infractori- să propună -și în parlamentul imperiului și la noi, în statul ”Romînia”- o singură lege: organizarea politică (științifică) a societății, pentru a deschide calea spre Democrație; constituția, șubredă cum e, asigură cadrul legal și legitim necesar. Eu îi pot asigura proiectul perfect.
Cît privește Imperiul European, aflat –după plecarea Britanicilor- sub cizma fascistă a Germanilor și Francezilor –marii noștri inamici de cînd veacurile- europarlamentara ar putea introduce (singură, deoarece nu știu dacă ar înțelege coechipierul) un proiect de transformare a Imperiului (cu Stăpîni și Slugi) în Uniune cu componenți egali (obligatoriu pentru o uniune de state egale, indiferent de mărime), cu același număr de reprezentanți ai fiecărui subiect, drept de VETO fără explicații și de părăsire a Uniunii în orice moment, tot fără explicații. Eu îi pot asigura în orice moment textul pregătit.
Este necesar ca europarlamentara să nu utilizeze în public, ca reprezentant al populației din statul Romînia, decît Limba Națională și să spună că a fi patriot este o Datorie sfîntă. Am deplină încredere că cel puțin 95 % din populația Imperiului susține aceste opinii.
24 iunie 107 e.d. (2024 i-m)
Prof. Gheorghe I. Ungureanu,
Expert în domeniul științific al Politicii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*