Începând de azi, în municipiul nostru se organizează concerte de sărbători în cadrul Crăciunului la „Curtea Domneasca” de Argeş. Argeşenii şi turiştii au posibilitatea să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în aer liber, cu colinde şi produse tradiţionale româneşti.
Grupuri de colindători, formații de dans, teatru şi muzică se vor prezenta în fața publicului pentru a transmite un gând bun cu ocazia acestor sărbători, prin intermediul spectacolelor.
Zile cu colinde şi tradiţii de sărbători!
Programul Crăciunului la „Curtea Domnească” a început de joi, orele 16:00, cu un concert de colinde susţinut de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Neagoe Basarab”.
Sâmbătă, la ora 11:30, va fi pus în scenă un spectacol de Crăciun de către elevii Centrului Acces şi ai Asociaţiei „Dumnezeu este iubire”.
Luni, 15 decembrie, începând de la ora 14:00 este organizat un spectacol susţinut de elevii Grupului Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu” şi ai Grupului Şcolar Auto.
Marţi, de la ora 17:00, pe scena construită sub bradul din fata Muzeului Municipal vor urca şi membrii Corului Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă”, iar miercuri, de la ora 14:00, elevii Grupului Şcolar „Ferdinand I” îi vor încânta pe argeşeni cu un minunat spectacol de sărbători.
Joi, 18 decembrie, de la ora 10:00, meşterul popular Ion Rodoş le va arăta tuturor cum iau naştere sculpturile şi obiectele de artizanat, iar de la ora 12:00, este organizat concertul „Florile Dalbe”.
Vineri, 19 decembrie, orele 16:00, Corul Orfeu va susţine un concert de colinde.
Ateliere pentru copii!
Programul este dedicat copiilor şi părinţilor spre cunoaşterea datinilor şi obiceiurilor din calendarul popular, a meşteşugurilor tradiţionale, prin organizarea de ateliere de creaţie coordonate de îndrumători sau meşteri populari, jocuri distractive, activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare. Micuţii vor putea să îşi pună imaginaţia la încercare la ateliere de sculptură, decorat gloculeţe de Crăciun, decorat turtă dulce, sculptură şi confecţionat păpuşi tradiţionale.
Toţi copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, însoţiţi de familie, sunt aşteptaţi la atelierele educative organizate în perioada de Crăciun la “Curtea
Domnească” de Argeş.
“Ne dorim să îi încântăm pe argeşeni cu colinde şi tradiţii de sărbători, prezentate în aer liber”, a declarat Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal. „Am invitat şi diverşi meşteri populari care să prezinte produse româneşti autentice. Crăciunul la „Curtea Domnească” de Argeş este un spectacol cu argeşeni, pentru argeşeni”, a concluzionat Ştefan Dumitrache.
Părinţii îşi pot înscrie copii la ateliere!
Orarul desfăşurării atelierelor este 10,00-16,00, în fiecare zi, în perioada 1.12 – 28.12.2014. Atelierele se desfăşoară la Muzeul Municipal Curtea de Arges. Numărul maxim de copii înscrişi este de 15 pentru fiecare atelier, participarea fiind o donaţie între 10 – 20 lei/copil (include materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie).
Înscrierile se fac tel: 0769286566 – Lucian Piele, coordonator proiect!


Lasă un răspuns