Intrarea în primăvara astronomică a fost marcată anul acesta de eclipsa parţială de soare. Cei mai mulţi dintre noi n-au văzut-o, căci cerul a rămas acoperit de nori. Dar nici n-au regretat prea mult lipsa spectacolului. Dacă i-a bucurat ceva, a fost certitudinea că iarna îşi va da sufletul prin creierii munţilor. Şi că vor scădea oarecum costurile vieţii de zi cu zi. Începând cu întreţinerea, energia scumpită neruşinat de furnizorii în spatele cărora stau cei care le-au promis marea cu sarea, ca să fie votaţi. Şi, nu în ultimul rând cu disponibilitatea slujbaşilor statului, pe care-i plătesc cetăţenii să se comporte altfel decât ca nişte stăpâni de sclavi. Oamenii care nu se îmbată cu apă chioară se pregătesc să muncească pământul, ştiind că ăsta e un punct sigur de pornire. Lupta lor este strict pentru supravieţuire; nu-i mai interesează politica, scandalurile sau orice altceva de la care nu văd ce schimbare le-ar putea aduce. Disperarea sau starea de lehamite i-a silit să fie pragmatici. Şi au dreptate, pentru că trebuie să înţelegem cu toţii că nu există partid pentru oamenii de rând, tot aşa cum nu prea poţi găsi bun simţ la îmbuibaţii tranziţiei.
Reînvierea speranţelor lor ţine de munca proprie şi de inteligenţa cu care îşi vor folosi resursele. Şi ar fi minunat dacă ar fi sprijiniţi de administratorii treburilor publice. Care, deşi iarna n-a fost una grea, s-au cam lăsat pe tânjeală. O dovedeşte pe deplin starea drumurilor din mai multe localităţi. Asta impune o solidaritate a cetăţenilor, care au dreptul să dea deşteptarea pentru edili. Şi să le ceară să-şi facă datoria aşa cum au promis. Altfel, se pot decide de acum să renunţe la noi candidaturi.
Lasă un răspuns