Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a participat la Proiectul tematic intitulat ”Roadele toamnei” organizat și desfășurat la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
La sfârșitul acestei toamne frumoase, am sărbătorit bogăția acestui anotimp prin realizarea acestui proiect educațional care a fost un succes pentru toți.
Fiecare elev, la îndemnul cadrelor didactice, a adus din multitudinea bogațiilor toamnei la expoziția cu vânzare. Munca elevilor a fost expusă, la loc de cinste, într-o expoziție inedită dedicată exclusiv toamnei și dărniciei sale. Imaginația și creativitatea copiilor a surprins plăcut pe toți și curtea școlii s-a umplut de culoare.
La activitate au participat profesorii, părinții, alături de oficialitățile locale, parteneri și invitați care au venit să facă o bucurie copiilor și să savureze nu numai aroma toamnei, dar și nuanțele multicolore împreună cu cei dragi.
Devenit obicei, în fiecare toamnă, în curtea școlii zâmbesc din coșuri și aranjamente legume și fructe care se prind în hora copilăriei.
Cu toții, să ne facem timp de a ne opri și a ne bucura de lucrurile mărunte pe care natura ni le oferă necondiționat.
Lasă un răspuns