Şeful Poliţiei Române, chestorul general de poliţie Petre Tobă, a dispus ca la nivel naţional, 21.000 poliţişti să fie în stradă pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor, urmare a ordinului viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, de suplimentare a efectivelor care acţionează în această perioadă. Astfel, în perioada 29 mai – 1 iunie a.c., în judeţul Argeş, zilnic, se vor afla la datorie peste 180 poliţişti de la Ordine Publică, 60 de la Poliţia Rutieră, peste 43 de la structurile de Intervenţie Rapidă, Investigarea Criminalităţii Economice, Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi combaterea criminalităţii organizate. Cei 247 poliţişti cu peste 90 autospeciale vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare. Poliţiştii vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe tronsoanele de drumuri naţionale şi autostrăzi, utilizând în medie, zilnic, 11 de aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către zonele turistice.

Lasă un răspuns