După ce Luminița Paul, şefa organizației de femei a PNL Argeș și managerul Serviciului de Ambulanță Argeș a plecat din PNL și s-a înscris în UNPR, funcţia de copreşedinte al OFPNL Argeş a rămas liberă.
Nu a durat mult şi femeile liberale s-au reorganizat şi au ales un nou copreşedinte din rândul organizaţiei. Votul majoritar a fost pentru Loredana Sima.
Fostul inspector şcolar îşi propune ca în cel mai scurt timp să formeze în cadrul OFPNL Argeş o echipă eficientă şi performantă: „În primul rând vreau să fiu prezentă întâi în rândul membrilor organizaţiei şi apoi în exterior. O să mă axez în principal pe comunicare şi pe partea motivaţională. Cred în comunicare şi în lucrul în echipă, aşadar femeile liberale trebuie să ştie că pot să se bazeze pe mine şi că voi răspunde prompt la orice idee şi apoi vom vedea ce vom reuşi în funcţie de specializarea fiecăruia şi de disponibilitate.”
În momentul de faţă, Organizaţia de Femei a PNL Argeş este condusă de doi copreşedinţi, Loredana Sima şi Olimpia Doru.

Lasă un răspuns