În urma deciziei magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti s-a hotărât admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA, şi stabileşte următoarele pedepse:
În urma contopirii pedepselor, inculpatului NICOLESCU CONSTANTIN i se aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 2 ani şi 8 luni, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare. Se aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, d, k C.p. pe o perioadă de 5 ani: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; d) dreptul de a alege; k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Condamnă pe inculpatul PENESCU GHEORGHE CORNEL la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 65 V.C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi civile: dreptul de a avea orice funcţie de conducere, decizie sau control într-o societate comercială, pe o perioadă de 10 ani.
Condamnă pe inculpatul NICUŢ GHEORGHE la pedeapsa de 3 ani închisoare, dar suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:
– Să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş conform programului stabilit de consilierul de probaţiune
– Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa
– Să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile
– Să comunice schimbarea locului de muncă
– Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă
– Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Curtea de Argeş sau Primăriei Valea Iaşului.
De asemenea, i se interzice inculpatului ca pe o perioadă de 5 ani să mai deţină o funcţie publică sau de conducere.
Condamnă pe inculpatul ŞTEFAN ION la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va avea de respectat aceleaşi măsuri de supraveghere şi obligaţii ca şi inculpatul Gheorghe Nicuţ.
Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Budeasa sau Primăriei Dârmăneşti.
Condamnă pe inculpatul ANDREI CĂLIN IOAN la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va avea derespectat aceleaşi măsuri de supraveghere şi obligaţii, va avea de prestat 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Centrului de zi Bambi – Mun. Câmpulung sau Primăriei Valea Mare Pravăţ. I se aplică şi pedeapsa interzicerii unor drepturi civile pe o perioadă de 5 ani.
Achită pe inculpatul Despan Florian pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 C.p. , „ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
Condamnă pe inculpatul DESPAN FLORIAN la pedeapsa de 4 ani cu suspendare sub supraveghere. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respectat aceleaşi măsuri şi obligaţii şi va trebui să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Direcţiei generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş sau Direcţia de Sănătate Publică Argeş. I se aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi civile pe o perioadă de 5 ani.
Condamnă pe inculpatul POPA ION la pedeapsa 5 ani cu suspendare sub supraveghere cu obligaţia de a respecta măsuri de supraveghere.
Achită inculpatul NICOLAE IOAN
Condamnă pe inculpatul DUMITRACHE GHEORGHE la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, cu obligaţia respectării măsurilor de supraveghere.
Condamnă pe inculpatul MIRCEA TUDOR la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta măsuri de supraveghere
Condamnă pe inculpatul GRIGORE DOBRE la pedeapsa de 4 ani închisoare,la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a avea orice funcţie de conducere, decizie sau control într-o societate comercială pe o perioadă de 5 ani.
Obligă în solidar pe inculpaţii Nicolescu Constantin, Nicuţ Gheorghe, Ştefan Ion, Andrei Călin Ioan, Despan Florian şi Grigore Dobre la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF a sumei de 880.249,95 euro echivalent în lei la data plăţii, inculpatul Grigore Dobre în limita sumei de 260.800 euro.
Confiscă de la inculpatul Nicolescu Constantin suma de 66.588,15 lei. Menţine în parte măsurile asigurătorii pentru inculpatul Nicolescu Constantin în limita sumelor de 880.249,95 euro şi 66.588,15 lei.
Ridică măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpatului Popa Ioan.
Anulează cererea de finanţare din 08.06.2006 în cadrul Componentei PHARE, procesul verbal de recepţie din 17.09.2008 privind Grădiniţa nr. 4 Curtea de Argeş , procesul verbal de recepţie privind Şcoala nr. 1 Carol I Curtea de Argeş.
Majorează cheltuielile judiciare stabilite în fond în sarcina inculpatului Nicolescu Constantin la 20.000 lei şi obligă pe inculpaţii Ştefan Ion, Despan Florian, Andrei Călin Ion, Dumitrache Gheorghe, Mircea Tudor, Nicuţ Gheorghe şi Grigore Dobre la câte 5000 lei cheltuieli judiciare în fond.
Obligă pe inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel şi Mircea Tudor la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.



Lasă un răspuns