Seceta scoate la iveală colmatarea lacurilor de acumulare din Argeș

De când Dunărea este la cote minime, barajele de pe Olt şi Argeş sunt golite pentru a asigura fluxul de apă necesar funcţionării centralei nucleare de la Cernavodă. Pe lacurile de acumulare, apa nu scade semnifi­cativ, cel mult jumătate de metru. Dar este suficient pentru ca oricine să-şi facă idee despre dimensiunile colmatării.

Vâlcea Nord a fost dat în folo­sin­ţă în anul 1974. Barajul şi hidrocen­trala aferentă, cu o putere instalată de 46 MW, au fost puse în funcţiune în acelaşi an. Lacul are un volum de peste 19 milioane de metri cubi. Pe hârtie.

În mijlocul laculului şi în zonele unde înainte de construirea şi umple­rea lui era uscat s-au înălţat insule de nămol şi vegetaţie. Cea mai mare este cât o treime din lac.

Unde în urmă cu 20 de ani local­nicii stăteau unul lângă altul şi pescu­iau de pe diguri la apă adâncă este pământ. Sub pod, unde în urmă cu 20 de ani copii se aruncau în apă, este pă­dure.

Vegetaţia acvatică sufocă ma­lu­rile. Insulele cresc de la an la an. Luciul de apă tinde să se reducă şi nivelul din lac să se micşoreze.

Cât de importantă este capacita­tea de retenţie a barajelor se vede acum, când în Europa este secetă şi criză de apă. Lacul Vâlcea Nord nu este important pentru producţia de hidroenergie. Alte baraje de pe Olt au acest rol.

Însă este emblematic pentru sta­rea lacurilor de pe acest râu şi un simbol al oraşului. Apa nu doar că se împuţinează, dar devine inaccesibilă. La nivelul UE, producţia de hidroe­nergie este sub nivelul celei din anul 2022, al unei secete istorice.

În mai-iunie, a fost la o treime din cota medie a anilor 2010. Hidroe­nergia reprezintă 15 % din producţia anuală de electricitate a UE.

În cazul României, ponderea este de până la 30%. Hidroenergia este importantă pentru că poate fi ge­ne­rată în perioadele de vârf ale con­su­mului, este mai sigură decât cea eoliană şi solară şi pentru că este curată.

UE este autosuficientă la producţia de electricitate, spre desosebire de energie în general, însă cum revoluţia electrificării este în desfăşurare, este de aşteptat creşterea consumului.

În aceste condiţii, UE ia în considerare să finanţeze un proiect hidroelectric masiv în Asia Centrală, parţial în speranţa unor importuri semnificative de energie hidroelectrică în viitor. Este vorba de barajul Rogun din Tadjikistan, care cu o înăţime de 355 de metri va fi cea mai înaltă structură de acest gen din lume. Ar fi cea mai mare investiţie hidroelectrică susţinută vreodată de UE, dacă Comisia Europeană decide acest lucru, potrivit Portfolio.hu.

Barajul este, de asemenea, de importanţă strategică pentru Tadjikistan. Ca parte a investiţiei coordonate de compania controlată de statul tadjik, au fost deja instalate două turbine de 600 de megawaţi (MW), cărora li s-ar putea alătura în curând încă patru turbine aflate în construcţie, ceea ce ar creşte capacitatea nominală a centralei electrice la 3.600 MW.

Tadjikistanul are un potenţial hidroenergetic excelent datorită gheţarilor din Munţii Pamir, iar ţara cu 10 milioane de locuitori îşi generează din hidroenergie deja aproape 90% din electricitatea consumată.

Totuşi, ea se confruntă cu penurii cronice şi întreruperi de curent pe timp de iarnă, dar după construirea barajului, ar putea deveni exportator de electricitate verde. Umplerea completă a lacului, iniţial planificată pentru anii 2020, este prevăzută în prezent pentru 2036.

Barajul, a cărui construcţie a început în timpul erei sovietice şi a fost repornită în 2008, a devenit unul dintre cele mai costisitoare proiecte de infrastructură din Asia Centrală.

Finanţarea rămâne o provocare semnificativă. Peste 3 miliarde de dolari au fost investiţi în primele două turbine, iar costul total este estimat să se apropie de 9 miliarde de dolari.

Banca Mondială a aprobat asistenţă pentru dezvoltare în valoare de 350 de milioane de dolari în 2024, iar proiectul a atras apoi interesul altor instituţii financiare, printre care Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură şi Banca Europeană de Investiţii, care ar putea participa cu un împrumut de până la 550 de milioane de dolari.

Mai multe companii europene participă la proiect: compania Italiană Webuild conduce construcţa din 2016, iar grupul de inginerie belgio-francez Tractebel şi compania germană Siemens au furnizat expertiză şi echipamente.