Zilele trecute a avut loc, la sediul administraţiei locale din comuna Valea Iaşului, şedinţa ordinară din luna aprilie a consiliului local. Cu 12 puncte pe ordinea de zi, la care s-au adăugat „Diversele”, aceasta a fost animată, consilierii având păreri pertinente, la obiect, iar primarul Nicolae Barbu oferind lămuririle de rigoare. De remarcat că la Valea Iaşului nu există cazuri de consilieri absenţi, iar discuţiile sunt doar pe proiectele de hotărâri. Înainte de începerea şedinţei, primarul Barbu şi şeful de la Situaţii de Urgenţă, Sorinel Calea, le-a înmânat consilierilor locali şi reprezentanţilor mass-media prezenţi la întâlnire câte o mapă de prezentare a comunei, care conţine un ghid şi un pliant, realizate de omul de presă piteştean Nicolae Badiu. Mai multe lămuriri a dat edilul-şef, care a spus că „mapele de prezentare au fost realizate într-un tiraj de 300 exemplare, alături de cele 1.000 pliante. Este în totalitate concepţia autorului şi sunt bilingve – română şi engleză”. Pliantele prezintă monumentele istorice şi pe cele de cult: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Valea Iaşului şi capela acesteia; „Fântul Gheorghe” Borovineşti; „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” Bărbălăteşti; Biserica Veche „Sfinţii Îngeri”; „Sfânta Parascheva” Cerbureni; „Naşterea Maicii Domnului” Mustăţeşti. Mapele conţin date istorice, localitatea italiană Longobucco cu care Valea Iaşului este înfrăţită, mesajul primarului Nicolae Barbu, localizarea comunei, prezentarea membrilor consiliului local, localizare geografică, poze reprezentative din comună, prezentări ale şcolilor şi grădiniţelor din Valea Iaşului şi Mustăţeşti, Căminul Cultural Cerbureni, baza sportivă a FC Internaţional şi nu în ultimul rând, Spitalul de Pneumoftziologie „Sf. Andrei”. O lucrare tipărită în condiţii grafice de excepţie, putem spune chiar excepţionale, pe care orice comunitate locală din România şi-ar dori-o!

Lasă un răspuns