Senatorul Ovidiu Puiu: ”Acordul UE-Mercosur – o armă cu două tăișuri”

Începutul de an este marcat de discuții tensionate, pe alocuri contradictorii, privind Acordul UE-Mercosur, aprobat recent de o majoritate calificată a statelor membre ale UE, inclusiv de România. Cine acuză PSD că a adus subiectul pe agenda publică din populism, ar trebui să se întrebe, măcar retoric: De ce vedem proteste masive ale fermierilor peste tot în Europa, inclusiv în România? De ce sunt mii de tractoare astăzi pe Champs-Elysées? De ce Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria au votat împotriva acordului, iar Belgia s-a abținut? De ce Polonia a anunțat că va ataca Acordul la Curtea Europeană de Justiție? Fără niciun dubiu, aici nu e vorba de populism, ci de temeri susținute de evidențe că Acordul UE-Mercosur are deopotrivă avantaje și dezavantaje.
❗️Ce spune UE și care sunt argumentele susținătorilor Acordului? La 25 de ani de la începerea negocierilor cu Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay), UE consideră că semnarea Acordului reprezintă un pas istoric pentru economia europeană, pentru că deschide accesul la o piață uriașă, de circa 300 de milioane de consumatori. Peste 90% dintre exporturi vor fi scutite de taxe vamale și se așteaptă ca accesul preferențial să conducă la economii anuale de peste 4 miliarde de euro, acces la licitații publice în țările Mercosur, diversificare a lanțurilor de aprovizionare cu materii prime critice și reducerea dependenței de alți furnizori globali. Se estimează că deschiderea accesului la noi piețe va genera peste 440 mii de locuri de muncă în UE, în sectoarele de export și va facilia accesul consumatorilor la o gamă mai largă de produse, la prețuri potențial mai mici.
❗️Care sunt argumentele opozanților Acordului? De departe, cei mai vehemenți oponenți ai Acordului sunt fermierii europeni, țările cu sector agro-alimentar puternic și organizațiile de mediu. Temerile sunt legate de concurența neloială a produselor din țările Mercosur, în condițiile unor costuri de producție inegale și a unor reglementări diferite. Este bine știut faptul că fermierii europeni suportă deja costuri foarte ridicate pentru conformarea la standardele sanitare și de mediu ale UE, pe care producătorii din Mercosur nu le au, ceea ce poate conduce la serioase dezechilibre de piață. În lipsa unor condiții de concurență echitabile, ne putem aștepta la importuri ieftine, de slabă calitate, la fragilizarea producătorilor locali, la pierderi sau chiar la falimente. Deși Acordul are anumite mecanisme de protecție, cote și limitări pentru produse agricole sensibile, acestea sunt insuficiente pentru a evita perturbările posibile.
❗️Care sunt implicațiile pentru România? În lipsa unui studiu de impact, a unui minim dialog instituțional și a unor dezbateri publice serioase, tema Acordului UE-Mercosur pare tratată neserios și superficial în România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a pronunțat, spunând că sunt necesare clarificări privind instrumentele de protecție și mecanismele de salvgardare în sectorul agro-alimentar. Ceilalți ce spun? Care e poziția Ministerului Economiei – principalul responsabil pentru politici comerciale? Are Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior o strategie pentru ce va urma? Și lista de întrebări poate continua, deși răspunsurile par ușor de anticipat.
❗️Ce urmează? Acordul UE-Mercosur va fi votat în Parlamentul European și urmează să fie ratificat de parlamentele statelor membre. Îmi exprim speranța că toți europarlamentarii români vor vota în cunoștință de cauză, în interesul României. Vreau să cred totodată că acum, în ultimul ceas, va exista o mobilizare a instituțiilor cu rol în polica comercială, că se vor elabora rapid studii aprofundate de impact și se vor organiza consultări sectoriale și dezbateri publice. Anunț de acum că nu voi susține un Acord în care costurile economice și sociale depășesc beneficiile așteptate și că voi cere să vedem Strategia de promovare a exporturilor din România. Și că voi susține ferm concurența echitabilă, regulile corecte de joc și competitivitatea sustenabilă!
❗️Din păcate, încă o dată, provocările regionale și globale vin peste noi și, ca de obicei în ultimii 35 de ani, ne găsesc total nepregătiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*