Proiectul pensiilor speciale ale parlamentarilor nu este considerat de senatorul Ion Popa o prioritate, motiv pentru care nu susţine iniţiativa legislativă.
„Nu am semnat acest proiect”, a declarat Ion Popa, copreşedintele PNL Argeş. “Ştiu că există un proiect depus la Camera Deputaţilor, care vizează pensiile pentru parlamentari. Poziţia PNL este aceea de a nu susţine acest demers, evident, poziţie pe care mi-o însuşesc. Trebuie făcută o analiză şi pentru alte categorii socio-profesionale şi trebuie făcută o prioritizare. Din punctul nostru de vedere, nu pensiile speciale ale parlamentarilor reprezintă în momentul acesta o prioritate”, a mai precizat senatorul Ion Popa.

Lasă un răspuns