Spitalul de Pediatrie din Piteşti angajează director medical, director financiar-contabil și director de îngrijiri

Spitalul de Pediatrie, Pitești, județul Argeș, în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale O.M.S. nr. 284/2007, privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director din spitalele publice, modificat de art. 1 din O.M.S. nr. 954/2017, Spitalul de Pediatrie Pitești, cu sediul în Pitești, str. Dacia nr. 1, județul Argeș, organizează concurs/examen pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director al unității, după cum urmează:

  • 1 post de director medical, vacant pe perioadă determinată de 4 ani;
  • 1 post de director financiar-contabil, vacant pe perioadă determinată de 4 ani;
  • 1 post de director de îngrijiri, vacant pe perioadă determinată de 4 ani.

La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale și specifice.

Criteriile generale sunt următoarele:

  • au domiciliul stabil în România;
  • nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  • au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.

Criteriile specifice sunt următoarele:

  • pentru directorul medical:
    • sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniu medicină, specializarea medicină;
    • sunt confirmați cel puțin medic specialist;
    • au minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.
  • pentru directorul financiar-contabil:
    • sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic;
    • au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor.
  • pentru directorul de îngrijiri:
    • sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă sau scurtă durată cu diplomă de licență sau echivalentă în specializarea asistență medicală generală;
    • sunt asistenți medicali principali;
    • au cel puțin 2 ani vechime ca asistent medical principal.

Concursul/examenul pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director al unității se va organiza în data de 09.01.2023, ora 10.00 – proba scrisă, respectiv data de 12.01.2023, ora 10.00 – susținere orală a proiectului de specialitate, în data de 12.01.2023, ora 10.00 – interviul de selecție, la sediul unității.

Data-limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 30.12.2022, ora 10.00.

Bibliografia pentru concurs/examen și temele-cadru pentru proiectul de specialitate se afișează la sediul Spitalului de Pediatrie Pitești și se publică pe site-ul Spitalului de Pediatrie Pitești.

Relații suplimentare se pot obține la telefonul 0248/220.800, int. 113, Biroul resurse umane, persoană de contact – ref. Oprea Madalina.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*