Se dă startul celui de-al doilea tur de scrutin!

În ceea ce priveşte organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, acesta va avea loc pe data de 16 noiembrie, după următorul program:
pe data de 7 noiembrie se dă startul campaniei electorale şi se încheie pe data de 15 noiembrie, la ora 7.00;
până cel mai târziu pe data de 14 noiembrie, primarii vor întocmi copii ale listelor electorale permanente pentru predarea acestora catre preşedinţii secţiilor de votare;
tot până pe data de 14 noiembrie, noi vom proceda la distribuirea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare pentru desfăşurarea procesului electoral
Conform “Planului comun de acţiune pentru ziua alegerilor”, în ceea ce priveşte efectivele implicate, pentru data de 16 noiembrie vor acţiona aceleaşi dispozitive ale structurilor MAI, respectiv 363 lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, 363 lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, 132 jandarmi, 11 angajaţi ai Poliţiei Transporturi, 10 ofiţeri din cadrul Serviciilor Permise şi Paşapoarte şi 2 lucrători ai Serviciului pentru Imigrări şi vor fi pregătite peste 100 de echipe operative ale Poliţiei şi Jandarmeriei, cu peste 300 de oameni, gata să intervină pentru gestionarea incidentelor semnalate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*