Aşa par să trăiască cei mai mulţi dintre aleşii noştri. Asta dacă e să le dăm crezare primarilor în funcţie, predeceserilor lor, parlamentarilor şi funcţionarilor publici. Şi argumentele pe care le avansează nu prea pot fi contestate, într-o ţară în care putreziciunea corupţiei i-a prins toate structurile. Şi nu de azi, de ieri, ci parcă dintotdeauna. Atunci când ministrul de Finanţe ajunge să fie cercetat de DNA pentru corupţia din vremea când era primar de Slatina şi când nici fostul şef al statului nu e scutit de bănuieli ce se pot transforma oricând în acuzaţii, ce mai poţi spune?… Darius Vâlcov şi Traian Băsescu nu sunt numele unor anonimi. La fel nici Marian Vanghelie, care a anunţat când a ajuns în cătuşe că le păstrează locuri în arest foştilor tovarăşi de drum Victor Ponta şi Gabriel Oprea. Când auzi aşa ceva, îţi vine să-ţi faci cruce, nu alta. Să mai spunem că şi oameni de casă sau foşti prieteni ori colaboratori ai lui Udrea şi nu numai scriu pentru DNA, de după gratii, cronicile faptelor de corupţie necesare procurorilor, ca să-şi scape pielea?…
Coborând cu picioarele pe pământ, cam prin toate primăriile se simte o crispare. Funcţionarii publici se tem să pună o semnătură şi pe banale certificate de producător. Orice primar poate să-şi contabilizeze reclamaţiile şi procesele intentate de cei în comunitatea unde-şi desfăşoară activitatea. Şi asta cu atât cu cât n-a stat în mandat cu mâinile încrucişate şi nu s-a mulţumit să semneze statul de plată după ce a dat muştele afară din primărie. Explicabil de ce acum cei mai mulţi calcă prudenţi, ca pe ouă, în îndeplinirea actului administrativ. În mintea multor cetăţeni, funcţia de responsabilitate deschide robinetul banilor negri spre contul deţinătorilor. Iar procentele de 10 ori 20% vehiculate pe seama corupţilor duce la egalarea suspiciunilor cu vinovăţiile.
În zona noastră sunt primari care riscă sechestrul asigurator pe averi din cauza unor bănuieli de corupţie. Şi-atunci, putem să-i condamnăm în bloc pentru că se tem toţi bugetarii de puşcărie, cât timp unii discută sentinţe pronunţate în ultimul timp, socotindu-le dirijate politic?…

Lasă un răspuns