Pe Platoul de la Sala de Sport, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş împreună cu Autentic Events va aştepta la un eveniment încărcat cu atracţii pentru toată familia şi activităţi pentru copii: artişti îndrăgiţi, muzica bună pentru toate vârstele şi gusturile, show-uri gastronomice specifice Crăciunului, parc de distracţii şi momente artistice pentru copii, alături de zona de târg cu produse tradiţionale şi decoraţiuni îşi aşteaptă oaspeţii.
În cadrul Târgului de Crăciun veţi putea găsi zona gastronomică cu produse tradiţionale, preparate după reţete ca la mama acasă, de la cozonaci, prăjituri de casă, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnaţi murături, vin fiert, brânzeturi, până la obiecte ce se pot constitui în cadouri special şi inedite pentru cei dragi, decoraţiuni de sezon, costume populare, accesorii, îi şi obiecte tradiţionale specific sărbătorilor de iarnă, produse lucrate manual şi multe altele.
SÂMBĂTA, 21 DECEMBRIE – zi dedicată colindelor şi Tradiţiilor de Crăciun
PROGRAM ARTISTIC: Grupul Nemuritorii, Turneul Naţional de Colinde cu Aurel Moldoveanu şi Valentina Manole în deschidere, Concert Sonny Flame;
DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE – zi dedicată copiilor cu venirea şi întâmpinarea lui Moş Crăciun;
PROGRAM ARTISTIC: Trupa Ceata lui Zâmbilici, grupuri de colindători, Voicilă Elisa, Recital Georgiana Baciu, Spectacol de Crăciun Nicoleta
Oancea Bând, Show cu Dj Albinuţa, MC Raisa şi Crăciunițele.
Astăzi spectacolul începe la ora 17.00!
Duminică, toți copiii din Curtea de Argeș sunt așteptați să-l întâlnească pe Moș Crăciun. Moșul va pleca la ora 15.00 de la Biserica Domnească și va ajunge la Bradul de Crăciun de la Sala de Sport, de lângă LIDL.
Vă așteptăm la Târgul de Crăciun din Curtea de Argeș!

Lasă un răspuns