Tăticii de la Grădiniţa ,,O LUME MINUNATĂ,, au participat la activităţile organizate, alături de piticii lor.

Se știe că tăticii au un rol extraordinar de important în viața copiilor. Sunt nenumărate studii despre rolul tatălui în viața copilului și toate arată că, dacă acesta este implicat în creșterea și educarea celui mic, IQ-ul copilului este mult mai mare, adaptarea în colectivitate este mai ușoară, succesul școlar apare mai repede și rezistența la frustrare este mult mai mare.
Însă, categoric, beneficiile sunt și pentru tătici: de la nivel crescut de satisfacție în viață și anxietate scăzută în relație cu rolul parental, până la o mai bună stare de sănătate, fizică și emoțională, generate de o motivație îmbunătățită de a avea, preventiv, grijă de sine.
Am fost plăcut impresionați să vedem că tăticii din ziua de astăzi sunt din ce în ce mai conștienți de rolul pe care îl au în creșterea și dezvoltarea copilului și, mai mult decât atât, își iau în serios meseria de părinte.
Ne-am bucurat că, deși sunt extrem de ocupați și cu greu reușesc să-și facă timp pentru a face diverse activități alături de copiii lor, tăticii de la Grădiniţa ,,O LUME MINUNATĂ,, au participat la activităţile organizate, alături de piticii lor.

Un tată nu este o ancoră care să ne țină pe loc, dar nici un vas care să ne conducă la destinație, ci o lumină călăuzitoare a cărui iubire ne arată calea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*