Este vorba despre proiecte pentru care administrația locală a depus toate eforturile să obțină finanțare. Unul este pentru asfaltarea DC 213, pentru care proiectul tehnic este la Târgoviște și mai trebuie de urmat doar pașii de tinerea licitatiei de executie.
”Contractul de finanțare a fost semnat, procedurile au fost efectuate. Se realizeaza cu fonduri europene AFIR, este și o garanție depusă în cont. Proiectul include satele Aregeșean, Băiculești și Zigoneni, în total vorbim despre turnarea covorului asfaltic pe 5,4 km”, ne-a declarat primarul Niculaie Dragnea.
S-a mai depus tot prin AFIR, dar la GAL Ștefănești , un proiect pentru un teren de sport multifuncțional în satul Tutana. Este vorba despre un teren sintetic.
Cel de-al treilea este un proiect de canalizare, cu prima înființare, cu stație de epurare în satele Zigoneni, Băiculești, Argeșean, Stejar și Mănicești.
”Prima canalizare, o investiție foarte mare, am depus săptămâna trecută documentația la Ministerul Dezvoltării, pe PNDL II. Ar fi vorba despre o investiție de circa 5 milioane Euro. Acum să vedem semnările de contract. Ne numărăm printre cele 151 de proiecte din județul Argeș. Noi, primarii, ne-am făcut treaba, am făcut documentația, am depus-o, acum dacă e adevărat că sunt bani și vor investi și în România, ne alocă și nouă”, ne-a mai declarat edilul din Băiculești.
Proiecte depuse mai sunt si altele, însă, primarul preferă să le detalieze abia când știe sigur că sunt parcurși mai mulți pași importanți și are certitudini în privința finanțărilor.


Lasă un răspuns