Turist norocos: și-a uitat rucsacul pe marginea drumului! L-au găsit polițiștii

În ziua de 17 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, cu sprijinul unei echipe din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au continuat activitățile de informare a cetățenilor în zonele turistice destinate activităților de agrement, campare și picnic adiacente Drumului Naţional 7C – Transfăgărășan.
Cu această ocazie, poliţiştii au purtat discuții cu turiștii aflați în tranzit sau campaţi, în scopul prevenirii faptelor antisociale în perioada sezonului estival și al conștientizării cu privire la riscul de a deveni victime ale infracțiunilor de furt. Au fost distribuite 50 de pliante cu sfaturi preventive.
Cetățenii au fost sfătuiți cu privire la conduita în trafic în condiții de aglomerație, la modul de asigurare al autovehiculelor și bunurilor ocazionat de
deplasările estivale, precum și deplasarea pedestră în zone montane accidentate și în locuri aglomerate.
În cursul zilei de 18 august a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au fost sesizați de către un bărbat de 35 de ani, din București, despre faptul că în timp ce se afla în tranzit în zona Transfăgărășan, a pierdut un rucsac ce conținea bunuri electronice și personale, în valoare de 3.000 de lei.

În urma activităților, polițiștii au recuperat rucsacul și l-au înapoiat persoanei vătămate, stabilind că acesta a fost uitat, din neglijență, în zona de pe marginea DN7C.

 

1 comentariu publicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*