Proiectele interesante ale tinerilor care fac parte din echipa Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” vi le-am prezentat și o vom face în continuare. Despre acțiuni și ideile puse în practică la Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” am discutat cu Victor Marinescu, cel care a deținut funcția de vicepreședinte al CȘE: ”primul nostru proiect, balul de Halloween, a fost cel mai reușit bal organizat pe durata anului școlar 2015 – 2016. L-am adus pe Dj Hero, care a facut atmosferă pe măsura unui eveniment marca <<Vlaicu Vodă>> și a fost organizat în doar 3 zile, de mine și actualul președinte al CȘE, Florin Enache. Cel de-al doilea proiect la care am luat parte a fost „Ajută din suflet„, care a constat în oferirea unei mese calde oamenilor de pe stradă. Cu ajutorul elevilor din Vlaicu am reușit să facem mai bune sărbătorile de iarnă pentru acei oameni care nu au un acoperiș deasupra capului… Cel de-al treilea proiect a fost spectacolul „Talente din CNVV„, desfășurat la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” când am prezentat publicului numeros ”talentele ascunse” ale colegilor mei. Mandatul meu de vicepreședinte al CȘE s-a încheiat acum o lună. Vreau să mulțumesc echipe și CŞE de anul scolar trecut pentru tot ce am realizat împreună. Sper că am reușit să aducem un plus elevilor din Vlaicu!”

Lasă un răspuns