Meci greu pentru campioana noastră astăzi, când a întâlnit-o în turul al doilea la Miami pe cehoaica Vaidisova. Clasată pe locul 328 WTA, aceasta a primit un wild card şi nu i-a dezamăgit pe organizatorii americani, atunci când în primul tur a trecut de unguroaica Timeea Babos. În turul următor a dat peste Simona Halep, campioana de la Indian Wells, care a început partida cu un break pe serviciul adversarei. A urmat re-break-ul Vaidisovei şi menţinerea serviciului, apoi fiecare dintre ele şi-a ţinut serviciul până la 3-3. Atunci, Halep a apăsat pe accelerator, a făcut 4-3 pe serviciul adversarei şi până la finalul setului, cele două şi-au menţinut serviciile. La 5-4 pentru româncă, meciul a fost oprit câteva minute, din cauza nisipului de pe plajele din apropierea arenei de tenis care a ajuns pe teren. Destul de rudimentar, acesta a fost îndepărtat de pe suprafaţa de joc de către copiii de mingi cu prosoapele (!!!). Setul a fost adjudecat de Simona, care s-a impus în final cu 6-4.
Bâlbe şi un set pierdut categoric
A urmat o pauză forţată de 10 minute, în care copiii de mingi au curaţat din nou terenul. Debutul actului secund i-a aparţinut româncei, care a făcut break în primul game. La fel ca în primul set, cehoaica a făcut re-break şi apoi a preluat conducerea, servind mai mult decât convingător. A fost momentul în care ceva s-a rupt în jocul numărului 3 mondial, Simona făcund o sumedenie de greşeli, care au culminat cu pierderea setului secund cu un categoric 2-6, ce nu mai lasă loc de comentarii suplimentare. De altfel, la finalul actului secund, Simona Halep a cerut prezenţa antrenorului său, Victor Ioniţă.
O Halep strălucitoare!
Sfaturile acestuia de a juca punctele cât mai calm, să pună totul în teren şi să aştepte greşeala adversarei, au dat roade. Nicole Vaidisova a servit prima în setul decisiv, dar românca noastră nu i-a mai lăsat nicio şansă. Teoretic, adversara era pe val, câştigase setul al doilea şi venea din urmă. În practică însă, pe teren a existat o singură jucătoare: Halep. Cei care nu au văzut meciul au ce să regrete: în mai puţin de 15 minute, scorul a fost de 4-o, şi apoi de 5-0 pentru Simona. De altfel, aceasta a reuşit nu mai puţin de 4 break-uri pe serviciul adversarei în setul al treilea, lucru mai puţin văzut într-un joc decisiv! La 5-0, românca a servit pentru meci, dar cehoaica a avut o tresărire de orgoliu şi a luat jocul la 0. A fost doar un foc de paie, Simona reuşind apoi re-break-ul, game, set şi meci pentru calificarea în turul al treilea.
Vă vom ţine la curent cu evoluţia numărului trei mondial, dar şi cu cele ale Irinei Camelia Begu (calificată deja în turul al treilea) şi a Monicăi Niculescu, cea care va juca la noapte, în jurul orei 02.00, împotriva liderului mondial Serena Williams. Meciurile pot fi urmărite live, pe internet, gratuit, la adresa: http://livetv.sx/en/allupcoming/.

Lasă un răspuns