-VIDEO- Accident la Curtea de Argeș: Mituș a murit, iubita – la spital

Din păcate, în urmă cu puțin timp a avut loc un grav accident de circulație în urma căruia Dumitru Popa, Mituș cum îl știam cu toții, a decedat , iar iubita acestuia, vânător de munte de la Batalionul 33 VM Posada, a ajuns la spital. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

În urma verificărilor preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că o femeie de 25 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism pe strada Progresului din municipiul Curtea de Argeș, din direcția str. Valea Iașului spre str. Cuza Vodă, în curbă la dreapta, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un gard din beton.

Din păcate, în urma evenimentului a rezultat decesul unui bărbat de 34 de ani, din localitatea Cepari, pasager în autoturism, precum și rănirea gravă a conducătoarei auto, femeie de 25 de ani, din Băiculești, care a fost transportată la o unitate medicală, cu leziuni grave.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut,” ne-a transmis Poliția Argeș. 


 

FOTO: Facebook 

1 comentariu publicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*