Sâmbătă, 16 iulie 2022, polițiștii au fost solicitați să intervină în zona Petrom Curtea de Argeș unde a izbucnit un scandal între niște tineri. Referitor la cauzele ce au dus la bătaia din stradă, vor trebui să dea socoteală Poliției.
”În urma imaginilor apărute în spațiul public, privind o stare conflictuală petrecută pe raza municipiului Curtea de Argeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
În după-amiaza zilei de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală între doi bărbați, petrecută pe o stradă din același municipiu.
Cele două persoane au fost identificate de polițiști, strada conflictuală fiind aplanată. Din prime verificări s-a stabilit că starea conflictuală a avut loc între un bărbat de 26 de ani, din Băiculești, și un bărbat de 33 de ani, din Curtea de Argeș.
Întrucât bărbatul de 33 de ani a suferit leziuni, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri. Celălalt bărbat, de 26 de ani, a fost condus la sediul poliției.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, conform art. 193 alin.1 și art. 371 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. Cercetările continuă, pentru administrarea de probatoriu și luarea măsurilor legale care se impun,” ne-a transmis Florin Popa, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.

Am văzut cum sau luat la bătaie eram în strada