Grădinița Căsuța cu povești din Curtea de Argeș și Școala Gimnazială Gabriel Marinescu, din localitatea Tigveni au deschis cea mai frumoasă perioadă a anului, cea a sărbătorilor de iarnă cu un concurs de suflet, ajuns la a treia ediție județeană, intitulat: ,, Crăciunul în culorile României,,. Concursul este patronat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și se derulează în parteneriat cu Scoala Gimnazială Valea Danului și Școala Gimnazială Mușătești, sub coordonarea unor dascăli inimoși: profesor pentru învățământul preșcolar Ramona-Maria Ciolpan, profesor Emilia-Mihaela Dumitrescu, profesor Elena Ilina. Activitatea extrașcolară a urmărit cultivarea unora dintre valorile ce ne definesc: istoria națională, credința, tradițiile românilor, obiceiurile, concretizate în creații plastice, ornamente pentru bradul de Crăciun, colaje. Proiectul a mobilizat elevi și profesori din școlile coordonatoare, dar și din școli și grădinițe din municipiul Curtea de Argeș (Școala Gimnazială Basarab I, Grădinițele O lume minunată și Academia piticilor). S-au alăturat Școala I.L. Caragiale , Școala Tudor Vladimirescu din Pitești și Școala Gimnazială Mușătești . Un loc aparte a fost alocat în cadrul acestui proiect copiilor cu CES din școlile participante, dar și celor educați la Centrul Special Marina, copii care ne-au surprins plăcut cu lucrările lor. Activităţile din cadrul acestui proiect ne dau posibilitatea să punem în lumină creativitatea şi imaginaţia elevilor
şi a cadrelor didactice implicate, în a promova cultura și valorile naționale creștine.
Proiectul propus contribuie la formarea laturii estetice a personalității umane, la dezvoltarea gustului pentru frumos al copiilor. Cu toții ne aducem aminte cu mare drag de copilărie, de emoțiile prilejuite de sărbătorile de iarnă, de Nașterea Mântuitorului serbată în jurul bradului alături de cei dragi.
Toate acestea rămân vii în sufletul nostru. Copilăria nu este numai o vârstă biologică, ci şi o stare de spirit. Copilăria, tezaur de cultură și spiritualitate creștină a fost păstrată și cultivată de veacuri în familie, şcoală și biserică. Creațiile trimise de copiii participanți la acest proiect surprind în culorile tricolorului aceste emoții ce trec dincolo de timp, de pandemie și rămân icoane dragi ce ne luminează viața interioară. Ajunşi adulţi însă, adesea uităm bucuriile copilăriei. În sobrietatea noastră cotidiană, devenim reci şi distanţi, dar şi atât de neputincioşi în a ne bucura de minunile care ne înconjoară. Vremurile actuale, pandemia, înstrăinarea își pun amprenta asupra noastră.
Școlile participante la acest proiect și-au propus redescoperirea mândriei de a fi român, asociată cu bucuria Nașterii Domnului. Dezgoliți de măști, readucem prin creațiile copiilor lumina Nașterii Domnului, etern far călăuzitor al vieților noastre de creștini.
Constituind întâia școală românească, tinda bisericii și-a găsit în timp extensie în tot ce a însemnat păstrare și conservare a prospețimii tezaurului cultural autohton, de aceea și astăzi, în cadrul acestui concurs, organizatorii, dnele profesoare Ramona Ciolpan, Mihaela Dumitrescu și Elena Ilina și preoții Vasile- Cornel Ilina și Florin-Dan Obrocea își propun să continue misiunea de educație a
copiilor deoarece aceste valori dezvoltă necesarul de îmbogăţire a nivelului de cunoştinţe al elevilor, dar şi necesarul de formare a personalităţii acestora.
Mulțumim tuturor celor ce ne-au fost alături, dnei directoare a Grădiniței Căsuța cu povești, Camelia Barbu, colegelor din echipa de proiect: Maria Popescu, Simona Deconu, Simona Iacob, Aniela Costea,, Elena Iancu, Irina Puiu, Doina Mateescu.Tuturor copiilor și dascălilor ce ne-au transmis frânturi de suflet și lumină, creionate cu talent și sensibilitate le urăm Sărbători cu bucurie!
Profesor Mihaela Dumitrescu

Lasă un răspuns