Vernisajul expoziţiei „Expresii” a reuşit să surprindă prin diversitate publicul prezent marţi după-amiază la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”. Organizatorii au îmbinat armonios muzica, arta şi cărţile. Deschiderea şi finalul evenimentului cultural s-au făcut în ritmurile muzicii interpretate de tenorul Alexandru Mustea, argeşean de origine, din păcate, apreciat mai mult pe meleaguri vâlcene. În prim
planul acţiunii culturale organizate de Societatea Culturală „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Centrul de Cultură „George Topîrceanu” şi Biblioteca Municipală Curtea de Argeş, au fost lucrările artistului plastic Viorel Voina. Iniţial, primele tablouri expuse au captivat prin culoare şi dinamism, şi au expus o parte din „sufletul” artistului. Însă, tablourile rămân expuse pe simezele Centrului de Cultură timp de două săptămâni, iar iubitorii de frumos ar trebui să viziteze această expoziţie. Veţi avea surpriza să descoperiţi un artist complet, imprevizibil şi original. Un alt plus adus evenimentul a fost adus de invitaţii de seamă, din cele două judeţe vecine.

Lasă un răspuns