Echipa VVROBOTS a demonstrat înca o data faptul că la Colegiul Național Vlaicu Vodă arta este la ea acasă chiar și în echipa de robotică, ocupând locul al treilea la Design Award. Aspectul unic al robotului dar și ilustrațiile din caietul de lucru din acest sezon First Tech Challenge le-au adus un loc pe podiumul artiștilor din domeniul roboticii.
Într-un an atât de atipic, atât de greu și plin de încercări, acest grup de elevi îndrăzneți și încrezători merita toate aplauzele noastre atât pentru simpla participare dar, mai ales pentru faptul că în toată această monotonie ei au reușit să răzbească, au reușit să aducă un strop de culoare și creativitate.
Patru camere de filmat au înlocuit fastuoasa festivitate de la București, unde ar fi participat sute de copii și cadre didactice, patru camere in spatele cărora au stat elevi ce au fost nevoiți să devină regizori, scenariști și actori, fara a avea voie să facă vreo greșeală.
Nopțile nedormite și zilele întregi petrecute în atelierul de robotica au ajutat la formarea unei familii, o familie unita, asumată și plină de speranță ce reușește să reprezinte atât Colegiul Național Vlaicu Vodă cât și municipiul Curtea de Argeș la cel mai înalt nivel.
-Cum au fost ultimele 2 saptamani pentru voi?
Ultimele două săptămâni au fost ca o numaratoare inversa: Doua saptamani, un robot, 15 persoane. Pentru noi nu au mai existat weekend, prieteni sau timp cu familia, tot ce conta era sa ajungem acasa inainte de ora 22.
La ora 7 incepea activitatea in fiecare dimineata iar la ora 21 erau sanse inca sa mai gasesti mecanici in laborator din cei ce stau mai aproape de liceu. Am fost eroi de sacrificiu in cel mai greu razboi, acela cu noi insine.
-Cum vi s-a părut participarea în acest format remote și cum v-ați descurcat?
13 APRILIE, ZIUA Z.
Inspectia tehnica nu cred ca putea fi mai lunga si mai plina de emotii de atat, iar meciul live a fost unul plin de emoții.
Am făcut tot ce am putut și sperăm să ii facem mândri pe toți cei care ne susțin în minunata noastră poveste.
-Mulțumim pentru timpul acordat! Va dorim mult succes in continuare!

Lasă un răspuns