D-le Victor Viorel Ponta,
Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de mine, dar îndrăznesc să vă adresez această scrisoare deschisă. Ne-am văzut prima dată faţă în faţă acum trei ani, când aţi venit la Curtea de Argeş în campania electorală pentru alegerile locale. Eraţi proaspăt premier şi debordaţi de optimism uselist. Din sumedenia de mesaje pe care ni le-aţi transmis atunci, s-a ales praful. Viaţa noastră nu e mai bună decât în timpul guvernării lui Boc. Am sperat şi ne-aţi disperat, ăsta e adevărul. Bruma de bănuţi pe care ni i-aţi returnat s-au topit în taxele şi impozitele pe care le-aţi implementat. Las în seama DNA-ului anchetele asupra jafului nemilos, la care ne-au supus politicienii fără Dumnezeu. Dar nu pot uita că anul trecut v-a adus în oraşul nostru ministrul Sănătăţii. Dumnealui promisese destule în primăvară, când trecuse pe la Spitalul Municipal. Şi v-a adus şi pe dumneavoastră tot acolo. În vizită, căci – slavă Domnului! – eraţi bine, sănătos. Aţi fost generos în făgăduieli, căci speraţi să vă dăm voturile ca să ajungeţi preşedinte al ţării. Vi le-am dat, dar degeaba. Asta e, viaţa merge înainte…
V-am scris pentru că am vaga bănuială că nu v-a informat dl. Nicu Bănicioiu că la Spitalul Municipal Curtea de Argeş sunt mari probleme. Iar cea mai gravă este că acestea duc la moartea unor oameni. Acum doi ani a decedat aici o adolescentă frumoasă, elevă la Liceul “Ferdinand I”. A fost o culpă medicală, o tragedie care a adus suferinţă părinţilor şi celor care au cunoscut-o pe Carolina Bănăţeanu. Despre medicii care au greşit, n-am auzit să se spună că ar fi avut ceva de tras, după. Acum a murit Andrei Turcu, un copil de 8 ani, din comuna Corbeni. Cauza evidenţiată după autopsie a fost culpa medicală. Miercurea trecută, argeşenii au venit să protesteze în faţa spitalului. Pentru că este împotriva firii ca un părinte să-şi îngroape copilul. Iar când ceremonia de despărţire se oficiază tocmai în ziua în care mama îşi serbează onomastica, ce mai poţi spune?… Vă scriu cu inima îndoliată, cum ar face-o orice părinte, fără să aibă vreo legătură cu familiile Turcu sau Bănăţeanu. Scriu ca un om către alt om, care este şi el părinte. Şi o fac pentru că situaţia de la spitalul din oraşul nostru se regăseşte şi la celelalte peste 400 din ţară, care se confruntă cu o sărăcie cruntă. Fiecare dintre noi plăteşte o viaţă întreagă asigurări de sănătate. Urmarea: când ajungem pe un pat de spital – public, căci nu ne permitem particulare – suntem nevoiţi să ne cumpărăm medicamentele. Ce dreptate e asta?… Aud că aţi decis că dacă se va mai întâmpla treaba asta, undeva, o să zboare managerul. Probabil ştiţi mai bine decât mine că nu au nevoie de vinovaţi fără vină decât cei care poartă cu adevărat respon-sabilitatea culpei, dar se consideră deasupra judecăţii omeneşti. Credeţi că asta va rezolva problema lipsei medicamentaţiei sau a cadrelor medicale?… Bănuiesc că mi-aţi putea răspunde că nu sunt bani. Totuşi, aud că pentru pensiile speciale ale parlamentarilor ar fi, căci trebuie să li se facă dreptate. Dumnealor sunt câteva sute, care numai săraci nu sunt, noi câteva milioane de sărmani, care nu prea mai avem după ce să bem apă. Judecaţi, vă rog, care ar fi prioritatea: parlamentarii sau poporul sufocat de nevoi şi ameninţat de toate bolile lumii şi de moarte?
Eu nu-mi permit să vă dau sfaturi, dar ca unul care vreau să cred în spiritul de dreptate al unui adevărat social-democrat, mi-am permis să apelez la înţelegerea dumneavoastră. Vă cer îngăduinţa de a vă reaminti un proverb vechi românesc: a fi domn e o-ntâmplare, a fi om – e lucru mare! D-le prim ministru Ponta, cred că a venit timpul să ne dovediţi că sunteţi un om mare. Cu respectul datorat funcţiei pe care o ocupaţi şi cu speranţă, încă, rămân al dumneavoastră, Cetăţenul Votant Anonim
Lasă un răspuns