Anca Vlad și povestea Catena: de la 30 de farmacii în Pitești la un business de 8,6 miliarde de lei


„Antreprenoriatul înseamnă utilizarea la maximum a capacităţilor intelectuale, de cultură generală, dar şi de şcoală a vieţii şi a familiei. Toate experienţele sunt necesare şi vor fi utilizate cu acuitate în momentele grele. În perioada când am început afacerile era aproape imposibil să obţii un credit bancar, deci baza afacerilor era creditul de încredere al partenerilor cu posibilităţi financiare. Munca de şapte zile din şapte şi de dimineaţă până seara ţineau loc de credit financiar şi asigurau acel credit comercial atât de valoros şi azi”.

Anca Vlad a început să lucreze încă de pe băncile facultăţii ca traducător la conferinţe medicale sau pentru prospecte medicale şi a ajuns să pună în 1993 bazele Fildas Trading, cel mai mare distribuitor de medicamente din România. Şase ani mai târziu, în 1999, intra şi pe partea de retail, cumpărând o companie cu 30 de farmacii în Piteşti (judeţul Argeş). De la 30 de farmacii atunci, Catena numără aproape 1.000 de unităţi astăzi, şi după 30 de ani de activitate a ajuns la 8,6 mld. lei afaceri.

Tinerii au astăzi posibilităţi financiare încurajatoare: bănci, fonduri de investiţii, fonduri europene. Se confruntă însă cu o birocraţie puternică şi cu atâtea obligaţii de raportare încât nu poţi porni cu o mână de oameni, cum am început eu, ci cu o structură amplă şi destul de costisitoare.

Într-o piaţă care a dat unele dintre cele mai mari tranzacţii, Anca Vlad a rămas fidelă crezului ei de a continua să construiască în România. Dincolo de propriul business, ea este şi un mare susţinător al capitalului privat românesc în economie, al rolului pe care antreprenorii îl au în dezvoltarea ţării. Iar trecerea grupului Fildas-Catena către noua generaţie a fost un pas firesc, dar construit cu grijă pe parcursul mai multor ani.

„Copiii mei au fost martorii unei atmosfere de construcţie permanentă, de dialog continuu cu oameni din toate domeniile. Au văzut şi cât de dulce e bucuria succesului, a împlinirii. Nu aveau cum să fie blazaţi, pentru că viaţa noastră era un iureş continuu de experienţe. Apoi mi-au demonstrat că au ambiţie şi au ajuns prin propriile lor forţe în Cambridge University – fiul meu – şi Yale University – fiica mea. Cu alte cuvinte, au arătat că pot şi vor să ducă steagul mai departe”, a spus ea.

Într-un interviu anterior acordat ZF, Anca Vlad povestea despre cum „tranziţia către următoarea generaţie din business era practic făcută” în urmă cu câţiva ani, dar criza a adus-o înapoi în companie în calitate de consilier economic. „Voiam să mă ocup de proiectele mele culturale mult amânate. Am reuşit câteva lucruri deosebite în domeniul promovării artei, dar şi în promovarea stilului de viaţă sănătos. Dar problematica macroeconomică actuală a făcut ca boardul să considere că experienţa mea din crizele anterioare va ajuta grupul”, spunea ea în 2025 pentru ZF.

Admir la ei (la cei doi copii – n. red), la noua generaţie în general , seriozitatea cu care privesc viitorul, dorinţa de a face bine, de a sprijini cu căldură umanitatea în toate formele ei. Lucrăm cu mulţi tineri în companie. Sunt entuziaşti şi dornici să-şi demonstreze talentul . Tinerii farmacişti şi asistenţi, colegi din depozite şi şoferi , economişti şi IT-işti fac o echipă extraordinară. Înainte de a prelua conducerea Grupului Fildas Catena, fiul meu a lucrat 7 ani în diverse departamente, a simţit această energie şi m-a bucurat enorm că a ales să preia cârma. Acest fapt deschide un drum de împliniri şi realizări pe multe planuri şi de acum încolo”, concluzionează Anca Vlad.

zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*