Deschidem astăzi o serie de reportaje care vor fi grupate sub deviza “Realitatea nefardată”. Aşa cum ne-am angajat încă de la prima apariţie, suntem o publicaţie a cetăţenilor, pentru cetăţeni şi încercăm să le rezolvăm problemele cu care se confruntă. Protagonistul povestei pe care o să v-o prezentăm în cele ce urmează este concitadinul Nicolae Ionescu. Acesta s-a născut în data de 19 septembrie 1959, la Smeura, în apropiere de Piteşti. Încă de la naştere, a primit un diagnostic dur – “sechele postencefalită infantilă”, motiv pentru care de la 3 ani până la 8 ani a suferit multiple internări la Spitalul de copii “Grigore Alexandrescu” din capitală, dar şi în staţiuni precum Vatra Dornei sau Amara, pentru tratament de specialitate. A reuşit totuşi să facă 8 clase la Şcoala Ajutătoare de la Smeura-Hinţeşti. A urmat apoi şcoala profesională la Bucureşti (lăcătuş mecanic utilaje comerciale), în cadrul Liceului Economic nr. 4, pe care a absolvit-o în 1979. Nu a făcut armata, deoarece a fost declarat inapt din cauza problemelor medicale pe care le avea. S-a angajat la IRUC Piteşti, acolo unde a lucrat până în 1983, când a fost detaşat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, ca lăcătuş întreţinere, dar şi în cadrul taberelor şcolare, vara. Din 1986 s-a angajat la Grupul Şcolar Auto ca muncitor întreţinere şi fochist, iar din 1996 a lucrat pe acelaşi post la Spitalul TBC Valea Iaşului, până în anul 2004, atunci când a ieşit la pensie pe caz de boală.
“Uite gradul, nu e gradul!”
Povesteşte Nicolae Ionescu: “Am ieşit la pensie în anul 2004, la 1 iulie, din cauza problemelor de sănătate pe care le am. În primul an am fost încadrat cu gradul II de handicap. Apoi, între 2005-2007, mi s-a schimbat gradul, am avut III, cu evaluări la jumătate de an. Din 2007, am revenit la gradul II, pe care l-am deţinut până în 2013. Am avut numeroase internări la Spitalul <<Alexandru Obregia>>, Spitalul 9 din capitală, la Psihiatrie și Neurologie, conform planului de program recuperator. În 2013, am făcut internarea anuală la Institutul Național de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă de la Bucureşti şi am primit diagnosticul <<tulburare organică de personalitate şi pe fond sechelar cu crize de grand mal>>, cu alte cuvinte, nu îmi pot menţine echilibrul. Asta se întâmpla în data de 8 iulie… Însă prin Decizia 2719/05.09.2013, Comisia medicală de expertizare din cadrul Casei de Pensii Argeş a decis că mă încadrez la deficienţă uşoară, am capacitatea de muncă păstrată şi nu mai pot beneficia de gradul de invaliditate – prevederi înscrise la art. 113, alin. 1, lit. c), din Legea nr. 263/2010. Ca să n-o mai lungim, de la 1 octombrie 2010 am rămas fără pensie…”.
Demersuri şi întrebări fără răspuns
Decizia a picat ca un trăsnet pentru Nicolae Ionescu. Totuşi, atunci când a primit-o, a uzat de căile de atac legale: “Am primit de la Casa de Pensii Argeş o adresă prin care aveam termen de 30 zile ca să depun o contestaţie. Chiar a doua zi m-am folosit de acest drept şi m-am adresat Casei Naţionale de Pensii Publice. Am făcut şi o internare la Spitalul <<Obregia>>, iar la ieşire, pe foaia de observaţie scrie următoarele: <<Considerăm că manifestările pacientului nu sunt funcţionale, ci pe fond organic şi nu este capabil de o activitate profesională utilă. În plus, prezintă artroză post-traumatică de cot drept cu limitare funcţională.>> Din păcate pentru mine, răspunsul pe care l-am primit de la CNPP a fost negativ, fiind menţinută decizia de tăiere a pensiei. De asemenea, după cum se spune în document, am capacitatea de muncă păstrată şi nu mai am niciun grad de invaliditate!” Ceea ce nu înţelege Nicolae Ionescu este faptul că în anul 2012, prin Decizia 3449/22 iunie, Comisia de Expertiză din cadrul Casei Teritoriale de Pensii Argeş îi prelungea cu un an dreptul de a primi pensie, în act fiind trecute următoarele: “Deficienţă funcţională accentuată. Capacitate de muncă pierdută în totalitate. Se încadrează în gradul II de invaliditate”. Singura mulţumire este faptul că din 2008 are un certificat permanent de handicap, de gradul III, care îi asigură la ora actuală unicul venit: suma de 33,50 lei lunar!
“Caut de lucru, dar nimeni nu mă angajează!”
Pierderea pensiei după 9 ani în care a beneficiat de ea a lăsat urmări destul de grave în familia Ionescu. “Aşa cum era, o pensie de boală, era un venit sigur pe care puteam să ne bazăm eu şi familia. Sunt căsătorit, am doi copii, un băiat în vârstă de 26 ani şi o fată de 22 ani. Soţia lucrează la ARGCOMS SCM ca femeie de serviciu şi portar. Ne descurcăm destul de greu, cu toate că lucrează şi băiatul la un centru comercial, iar fata este la casa ei. Cel mai tare ne apasă faptul că avem impozitul neplătit la primărie pe 2013 şi 2014. De anul acesta nici nu mai vorbesc… De asemenea, avem datorii şi la întreţinere şi există pericolul să fim acţionaţi în judecată şi apoi chiar executaţi, Doamne fereşte de mai rău!… Am căutat peste tot de lucru, dar nu am găsit pe cineva dispus ca să mă ajute. Îmi doresc să muncesc, însă foarte tare mă încurcă problemele de sănătate pe care le am. Am fost şi la ALOFM Curtea de Argeş, am multiple calificări – lăcătuş mecanic utilaje comerciale, întreţinere, fochist, zugrav şi zidar etc. – însă a fost imposibil să mă angajez. Pentru a fi luat în evidenţele ALOFM, am avut nevoie de o adeverinţă medicală de la Medicina Muncii. În aceasta se specifică, pe baza actelor medicale pe care le am şi a analizelor pe care le-am făcut, <<apt muncă, însă cu restricţii medicale (dizabilităţi) conform Legii nr. 448/2006>>, şi anume <<evită efortul fizic mediu-mare, ridicarea de greutăţi, expunerea la microclimat nefavorabil (curenţii de aer rece, umiditate, temperaturi extreme, ortostatism prelungit şi stres neuropsihic.>> Vă daţi seama că îmi este aproape imposibil să îmi găsesc un loc de muncă, să pot să îmi ajut familia şi să ne descurcăm de la o lună la alta…”, ne-a mărturisit cu tristeţe în glas şi cu ochii în lacrimi Nicolae Ionescu.
În loc de epilog
Aceasta este povestea de viaţă a concitadinului Nicolae Ionescu. Este una din realitatea crudă cu care se confruntă mulţi dintre noi, cei care trăiesc cu frica zilei de mâine şi cu ce greutăţi ne poate aduce viitorul. Dumnealui ne-a spus că acceptă orice loc de muncă posibil, de la avea grijă de un bătrân sau de o gospodărie la ţară până la a fi om de serviciu sau la curăţenia stradală. Face un apel către oamenii cu suflet şi cu posibilităţi să îl ajute şi ne alăturăm şi noi pe această cale, punându-vă la dispoziţie numărul de telefon al redacţiei noastre – 0735337973 – sau pe cel al lui Nicolae Ionescu – 0761353222. Solidaritatea umană poate fi arătată tocmai în momentele cele mai grele!
Lasă un răspuns