Colinde și daruri pentru bolnavii internați la Spitalul Curtea de Argeș

În această perioadă de pregătire pentru praznicul Nașterii Domnului, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului desfășoară diferite activități culturale și sociale, în colaborare cu diferite instituții din județul Argeș.
În acest sens, parohia Sfinții Voievozi din municipiul Curtea de Argeș a organizat o acțiune social-filantropică în cadrul Spitalului Municipal din oraș. Sub coordonarea părintelui Ovidiu Vlăsceanu, consilier cultural și comunicații media al Eparhiei, și prin implicarea preoților Arsene Nicolae și Palmeș Cristian și a unor oameni cu suflet mare, un grup de tineri din parohie a prezentat în spital un program de colinde tradiționale românești. Mai mult, aceștia au adus daruri pentru pruncii și vârstnicii internați în spital.
Acțiunea a început în cadrul parohiei Sfinții Voievozi cu o seară înainte prin împodobirea bradului de Crăciun și prezentarea în cadrul bisericii a unui program de colinde. După ce au pregătit darurile, micii colindători s-au deplasat la Spitalul Municipal. Pentru început pruncii internați la pediatrie au avut ocazia să asculte colinde și să primească darurile pregătite. Acțiunea a continuat și pe celelalte secții ale spitalului, cu colinde și alte daruri oferite de această dată celor vârstnici.
Conducerea spitalului, reprezentată de manager Dăneț Ionela și personalul medical au primit cu bucurie această frumoasă inițiativă pusă în practică parohia Sfinții Voievozi din municipiul Curtea de Argeș.
Pe lângă programul de colinde și darurile aduse astăzi cu multă dragoste, copiii internați la secția pediatrie au primit și un brad împodobit cu diferite elemente simbolice realizate în cadrul parohiei.
Copiii din parohia argeșeană Sfinții Voievozi, impresionați de starea celor aflați în suferință , au pregătit această acțiune cu multă dragoste.
Implicarea tinerilor în aceste proiecte social-filantropice reprezintă o prioritate în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, împlinindu-se astfel cuvintele Mântuitorului că ,, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” ( Matei 25, 40)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa text si foto: Arhiepiscopia Argesului si Musceulului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*