Așa cum am amintit într-una dintre ediţiile anterioare, Cula Sultănica din comuna Şuici, obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice, va fi reabilitată, deşi se află într-o evidentă stare de degradare. Sâmbătă am discutat cu primarul localităţii, Constantin Iatagan, care ne-a declarat următoarele: “S-a desfăşurat vizita în teren a specialiştilor, care au putut astfel să constate la faţa locului care este starea clădirii. Pot să vă anunţ că luni sau marţi ne vom deplasa la Târgovişte şi vom semna contractul la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud, prin care vom pr
imi banii necesari investiţiei. Banii vor veni prin PNDR, este vorba cam de vreo 130.000 euro. Se va organiza o licitaţie pentru efectuarea lucrărilor specifice, în primul rând de punere în siguranţă, apoi de acoperire a clădirii. Mai pot să vă spun că în această perioadă se mai lucrează şi la sistemul de alimentare cu apă, despre care aţi amintit deja în ediţiile anterioare. Sperăm să iasă o treabă bună la culă şi să îi readucem strălucirea de odinioară unui monument istoric de o valoare inestimabilă pentru comunitatea în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea în fiecare zi!”

Lasă un răspuns