„Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”

1apriliecatehezaproiectcag1Biroul de Cateheză şi Activităţi cu Tineretul din cadrul Protopopiatului Curtea de Argeș a organizat faza locală a Concursului național de mini-proiecte misionar-filantropice „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, inițiat de Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Juriul compus din preoţii Virgil-Constantin Savu, Viorel Neacșu şi prof. Mihaela-Iuliana Moraru, Emilia-Mihaela Dumitrescu şi Constantin Matei a apreciat munca și dragostea din complexitatea și diversitatea activităților misionar-filantropice prezentate în portofoliile mini-proiectelor. Preoţii Daniel Gligore, de la parohia Capul Dealului, Vasile Barbu de la parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Nicolae Popescu de la parohia „Sfinții Voievozi”, Constantin Sandu de la parohia „Sfântul Vasile cel Mare”, Eduard Ivașcu de la parohia Valea Brazilor, Vasile Croitoru de la parohia Olari, Vasile Ilina de la parohia Valea Danului, împreună cu un număr de 148 copii din grupele de cateheză parohială au desfășurat o bogată activitate de întrajutorare a semenilor aflați în suferință: bătrâni bolnavi, singuri, copii abandonați sau în situații speciale, familii sărace. În urma evaluării, analizei și punctării portofoliilor înscrise în concurs s-au acordat următoarele premii: premiul I – parohia Valea Danului cu mini-proiectul „Icoana din suflet”; premiul II – parohia Capul Dealului, cu mini-proiectul „Bucuria credinței lucrătoare prin iubire”; premiul III – parohia „Sfinții Voievozi”, cu mini-proiectul „Dăruind vom dobândi!”. Aceste proiecte vor reprezenta Protopopiatului Curtea de Argeș la faza pe eparhie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*