Ediţie de gală la CIC

cicMiercuri, la Centrul de Cultură şi Arte “George Topîrceanu” din Curtea de Argeş s-a desfăşurat întâlnirea lunară a CIC. Reuniunea a debutat cu lansarea celor trei volume ale enciclopediei “Neosteniţi întru lumină – Argeşeni şi Musceleni”, autor prof. Ion C. Hiru (Fundaţia “Petre Ionescu-Muscel”) din Domneşti şi cu lansarea antologiilor de versuri “Mama”, “Tata” – apărute la editura “Autograf MJM” – Craiova; volumele “Jurnalul mierii”, “Ruga-n lacrimi” şi antologia de articole-pamflet “Căpuşa” – apărute la editura TIPO Moldova Iaşi, precum şi volumul “Perlele Domnului” – volume îngrijite de poetul Puiu Gheorghe Răducan din Olăneşti-Vâlcea. La eveniment au participat mai mulţi iubitori de cultură: acad. Gheorghe Păun, fondatorul CIC, Marian Ghiţă şi George Baciu – actualii coordonatori ai clubului; Simona Hirică – directorul C.C.A; prof. Constantin Voiculescu, Daniel Dejanu, Cezar Bădescu, Marian Mecu; Bozidar Jancovic – reprezentant al comunităţii româneşti din Serbia, director al revistei “Vorba Noastră”; prof. univ. Nicolae Melinescu – jurnalist; George Rotaru – dir. gen. “Rotarexim” – Rm. Vâlcea; Nicu Cismaru – preşedintele Societăţii Culturale “Anton Pann” din Rm. Vâlcea; poetul Constantin Triţă – Asociaţia Culturală “Arena Artelor” – Slatina; poetul Marian Bărăscu – preşedintele Asociaţiei Culturale “Rusidava” – Drăgăşani; scriitorul Ion Drăghici din Băile Govora; prof. Elena Neacşu – Societatea Culturală “Anton Pann” şi mulţi alţii. Iubitorii de carte bună sunt aşteptaţi marţi, la orele 16.00, la Muzeul Municipal, pentru lansarea volumului “Calendarul Poveştilor”, autor piteşteanul Cristian Cocea. Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*