Informare de presă CEZ România – Contractul de furnizare a energiei electrice, pe înţelesul tuturor

14103568398e906c91La temelia tuturor interacţiunilor dintre un client şi furnizorul de energie electrică se află contractul, elaborat în acord cu legislaţia în vigoare din România. Un client informat este un client fără griji, de aceea vă prezentăm principalele aspecte care să vă ajute în parcurgerea contractului, în vederea unui parteneriat eficient cu furnizorul. Contractul, piatra de temelie în relatia cu furnizorul, prezintă specificaţii pentru toate categoriile de clienţi:
– pentru clienţii casnici, beneficiari ai serviciului universal, precum şi pentru agenţii economici care beneficiază de serviciul universal (agenţi economici cu un număr de angajaţi mai mic de 50 şi o cifră de afaceri mai mică de 10 milioane euro/an), contractele sunt reglementate, iar furnizorul nu poate modifica prevederile acestora, însă le poate completa în sensul unei mai bune clarificări a conţinutului, cu prevederi specifice, conform înţelegerii părţilor, cu condiţia ca acestea să nu fie contrare prevederilor din contractul-cadru reglementat;
– pentru restul agenţilor economici, contractul poate fi negociat cu furnizorul. Chiar dacă reprezintă voinţa părţilor, şi acest tip de contract trebuie să respecte reglementările şi legile aplicabile domeniului energetic.
În parcurgerea unui contract de furnizare a energiei, pentru confortul său, clientul trebuie să acorde o atenţie sporită următoarelor aspecte:
– preţul sau tariful care este menţionat în contract, precum şi taxele suplimentare care se includ în factură, stabilite în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare (certificate verzi, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, acciza, TVA etc.). Clientul beneficiar al serviciului universal poate să-şi aleagă tipul de preţ/tarif reglementat stabilit de ANRE care îi este mai favorabil în funcţie de curba de consum şi care îi poate reduce contravaloarea facturii. Pe piaţa concurenţială, clientul poate negocia preţul cu furnizorul sau poate opta pentru o ofertă-tip, în cazul în care se încadrează categoriei de clienţi casnici şi/sau agenţi economici mici pentru care este întocmită oferta;
– valabilitatea preţului/tarifului – ca în orice domeniu de activitate, pe piaţa concurenţială apar furnizori care oferă preţuri situate sub nivelul pieţei, dar care cresc preţurile pe perioada de derulare a contractului; pe piaţa reglementată, valabilitatea tarifelor reglementate este stabilită de către ANRE;
– termenii de plată şi condiţiile de reziliere a contractului – este dreptul clientului de a denunţa contractul cu 21 zile înainte de a se produce efectele rezilierii, însă există furnizori care introduc clauze penalizatoare în cazul exercitării acestui drept înainte de terminarea la termen a contractului.
Ca orice contract, şi cel de furnizare a energiei electrice are o serie de clauze general valabile, cum ar fi:
– identitatea părţilor contractante şi reprezentanţii legali ai acestora, cu precizarea adresei sediului/domiciliului şi a datelor de contact;
– obiectul şi durata contractului;
– preţul sau tipul de tarif aplicat, modalităţile şi condiţiile de plată;
– drepturile şi obligaţiile părţilor contractante;
– obligaţia de plată a furnizorului pentru toate daunele provocate din culpa sa, clientului final;
– anexele contractului de furnizare a energiei electrice;
– dreptul de denunţare unilaterală a contractului de furnizare de către clientul final;
– anexele contractului de reţea încheiat cu Operatorul Reţelei la care este racordat locul de consum;
– clauze specifice categoriei de client casnic prevăzute în actele normative în vigoare.
În curând, vom aduce în atenţia clienţilor beneficiari ai serviciului universal un noul model de contract-cadru, care urmează să fie emis de către ANRE. Informaţii suplimentare cu privire la conţinutul contractului de furnizare a energiei, pot fi regăsite pe site-ul www.cez.ro sau www.anre.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*