Romii din judeţul Argeş au posibilitatea să se califice într-o meserie şi să fie intregraţi în societate pe piaţa muncii. Acesta este obiectivul proiectului „PROROM”, dezvoltat de Fundaţia Basarab, împreună cu Asociaţia de promovare a capitalului uman Mentorul.
Iniţiatorii proiectului îşi propun ca persoanele din grupurile vulnerabile să fie sprijinite pentru integrarea pe piaţa muncii prin informare, consiliere şi asistenţă în căutarea unui loc de muncă. În cadrul proiectului, romii fără locuri de muncă pot să urmeze gratuit cursurile de confecţioner asamblator articole textile, lucrător în tricotaje-confecţii, frizer şi manichiurist – pedichiurist.
„Diploma de acreditare obţinută este recunoscută în Uniunea Europeaană şi, în plus, participanţii vor primi şi o sumă de bani la finalul cursurilor”, a declarat Mariana Mustaţă, de la Fundaţia Basarab.
„În proiect sunt angrenate persoane de etnie romă din Tigveni, Corbeni, Albeşti şi Sălătrucu. Spre surpinderea noastră, sunt încântaţi să se se implice, dovadă faptul că s-au înscris chiar şi femei rome”, a mai precizat Mariana Moise.

Lasă un răspuns