La CCA Curtea de Argeș: Festivalul Internațional de Film STOP CADRU

Avem plăcerea de a vă invita la prima ediție a Festivalului Internațional de Film STOP CADRU, festival ce se va desfășura sub cupola orașului regal Curtea de Argeș, în perioada 26-28 august 2022. Din eveniment vor face parte filme de scurtmetraj în premieră, dar şi filme cu un important parcurs festivalier. Vor fi difuzate filme atât din țară cât și din Italia, Germania, Chile, Franța, Israel și Polonia.

Seara ne vom delecta cu filme de lungmetraj, proiectate în aer liber:

  • Soții de militari, UK, 2020, regie: Peter Cattaneo, în distribuție cu Kristin Scott Thomas, Sharon Horgan și Jason Flemyng (filmul a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film din Toronto);
  • Imaculat, România, regia: George Chiper și Monica Stan, este câștigătorul a trei mari premii în cadrul Festivalului de film de la Veneția: Premiul de regie al secțiunii “Giornate degli Autori”, Premiul pentru Scenariști până în 40 de ani al secțiunii “Giornate degli Autori” și Premiul “Luigi De Laurentis”, 2021, distribuția filmului fiind alcătuită din Ana Dumitrașcu, Ilona Brezoianu, Ozana Oancea, Cezar Grumăzescu și mulți alți tineri actori români extrem de talentați.

 

Nu-i uităm nici pe cei mici. Diminețile îi vom întâmpina pe copii cu filme de aventură, Străjerii și Străjerii Deltei, în regia lui Liviu Mărghidan. Pe lângă lista serioasă de filme proiectate vom avea și un minirecital cu muzică de film susținut de Alexandra Violin și Mădălina Lupu, o expoziție foto realizată de cunoscutul fotograf Ducu Gheorghiescu, filme documentare realizate de 5 adolescenți în cadrul workshop-ului „Stop Cadru” și multe alte surprize plăcute pe care le veţi descoperi alături de noi.

Vă așteptăm cu mare drag la Festivalul Internațional de Film STOP CADRU!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*