Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciului Rutier Argeş au continuat activităţile preventive pentru siguranţa cetăţenilor în sezonul estival.
În data de 23 iulie 2015 poliţiştii din cadrul Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii şi Serviciului Rutier Argeş s-au deplasat la tabăra şcolară din localitatea Nucşoara, ocazie cu care au desfăşurat activităţi informative-preventive pe teme privind delincvenţa juvenilă, siguranţa minorilor în mediul on-line, siguranţa pietonilor.
De asemenea, au fost desfăşurate activităţi preventive în zonele turistice, pentru prevenirea furturilor şi evenimentelor rutiere – acestea din urmă desfăşurându-se în cadrul campaniei “Motocicliştii există în trafic”.
Turiştilor le-au fost înmânate pliante cu recomandări preventive.
Totodată, poliţiştii au realizat activităţi de prevenire a înşelăciunilor prin metoda accidentul în rândul persoanelor vârstnice, constând în afişarea la loc vizibil a unor materiale cu recomandări preventive la sediile Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş.

Lasă un răspuns