După cum ne arată învățătura noastră ortodoxă, îngrijirea bolnavilor este una dintre căile de mântuire. Trebuie să înţelegem însă că este doar una dintre aceste căi atunci când este aleasă drept nevoinţă de toată vremea. Unii oameni îşi alegeau nevoinţa ascultării, alţii pe cea a primirii celor străini, alţii pe cea a postirilor îndelungate. Tot aşa există creştini care îşi aleg nevoinţa îngrijirii bolnavilor. Dar dacă această cruce nu este asumată de bună-voie de către oricine, totuşi fiecare creştin are porunca de a-şi iubi aproapele. Şi nu putem spune că îl iubim pe săracul căruia îi dăm o pâin
e, dar nu avem timp să îl iubim pe cel care zace pe patul de boală.
Cu aleasă bucurie duhovnicească, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, aflată în curtea Spitalului Municipal Curtea de Argeș, s-a oficiat Slujba de Înviere, la care au participat, angajații spitalului, creștinii suferinzi aflați la tratament și vindecare trupească, dar și elevii din clasa a X-a de la Colegiul Național „Vlaicu Vodă”, însoțiți de dascălul lor, Adrian Gobej și părinții acestora.
Credincioșii, împreună cu sfințiții slujitori, au săvârșit rânduiala slujbei în exteriorul bisericii, în fața spitalului, dar gândurile celor care au primit Sfânta Lumină erau îndreptate către cei care nu puteau participa la rânduiala minunată a Învierii, dar ascultau slujba care se auzea și în chilia suferințelor.
Ca în fiecare an, preotul slujitor Diodor Matache s-a îngrijit ca în cele trei zile de praznic să nu lipsească nimic de pe masa bolnavilor, și cu ajutorul unor oameni de bine, acest lucru a fost cu putință. Bucuria a fost deplină când elevii din clasa a X-a de la Colegiul Național „Vlaicu Vodă” au donat o sumă de bani, după economiile făcute de fiecare în parte, fiind sprijiniți de către prof. Adrian Gobej.
Mâncarea binecuvântată, a fost dusă personal de preotul slujitor bolnavilor, care au primit hrana trupească, dar și un cuvânt de mângâiere sufletească.

Lasă un răspuns